Niciodata n-am luat in serios supranumele de "Mic Paris" al Bucurestiului. Asta poate si din cauza ca, initial, "Micul Paris" nu era ceva de lauda pentru Bucuresti, ci o porecla usturatoare pentru un oras care se straduia sa fie parizian pe ici, pe colo, fiind in rest o urbe mai curand suburbana. Si totusi, in memoria bucurestenilor, "Micul Paris" a sfarsit prin a deveni un supranume elogios.









Webdesign By Distinctive Works
Prima pagina

Unde e azi "Micul Paris" ?



Autor: Cristian Teodorescu
Publicat la:

Sursa: Revista cultura


Unde e azi Micul Paris ?

Niciodata n-am luat in serios supranumele de "Mic Paris" al Bucurestiului. Asta poate si din cauza ca, initial, "Micul Paris" nu era ceva de lauda pentru Bucuresti, ci o porecla usturatoare pentru un oras care se straduia sa fie parizian pe ici, pe colo, fiind in rest o urbe mai curand suburbana. Si totusi, in memoria bucurestenilor, "Micul Paris" a sfarsit prin a deveni un supranume elogios.

Dupa bunul nostru obicei de a tine minte numai ceea ce ne convine si, mai ales, cum ne convine, chiar ne-am bagat in capul memoriei colective ca Bucurestiul e un Paris mai mic, desi nimic nu ne-ar fi indreptatit sa ne inchipuim una ca asta.

Primele semne de transformare a Bucurestiului intr-o Capitala au aparut sub domnia regelui Carol I, primar al urbei fiind legendarul Pache Protopopescu. Acesta a dat semnalul sistematizarii orasului, ceea ce a insemnat si demolari de cladiri, cu mari proteste. Caragiale nu-l iarta pe Pache nici mort, tragandu-i un protest din popor intr-unul din Momente. Acelasi Caragiale se leaga de imprumutul de la Disconto, desi din acest imprumut s-au ridicat cladiri publice care fac parte azi din patrimoniul Bucurestiului. Pentru personajele lui Caragiale, imprumutul de la Disconto n-are nici un fel de justificare, ceea ce, in timp, se dovedeste o prostie. Pentru Caragiale insa, ,regimul lui Carol I va fi, pana la moartea scriitorului, un prilej de permanent asalt mai mult sau mai putin revolutionar. Caragiale nu-l suporta literalmente pe regele Carol I, caruia i-l opunea pe, altfel, benignul Cuza.

Daca socotim tot ceea ce s-a ridicat in Romania sub domnia regelui Carol I, inclusiv edificiile publice din Bucuresti, atunci, in loc sa vorbim despre "Micul Paris", ar trebui sa vorbim despre "Micul Berlin". Carol I a adus in Romania un simt al rigorii care avea sa faca buna pereche cu inventivitatea autohtona.

Construind palatul de la Peles, acelasi Carol I a dat semnalul protipendadei autohtone sa nu-si mai petreaca vacanta peste granita. Din acest motiv, cred ca Pelesul are mai mult decat o valoare de monument in sine, care unora poate sa le placa, iar altora, nu. El e o cladire deschizatoare de drumuri, suficient de impozanta pentru a nu putea fi copiata cu usurinta, dar aglomerand destule stiluri pentru a deschide poarta celor care voiau sa aiba micul lor Peles.

Cam acelasi lucru s-a intamplat in Bucuresti unde, dupa aparitia marilor cladiri de utilitate publica de pe vremea lui Carol I, nenumarate case particulare au imprumutat cate ceva din stilul acestor edificii. De altfel, in aceeasi perioada, din cauza ca la Palat se vorbea nemteste, pentru familiile avute era obligatoriu sa aiba nemtoaica acasa pentru copii, daca nu chiar sa-si trimita progeniturile la Berlin sau macar la Viena, pentru a se deprinde cu rigorile Curtii de la Bucuresti.

Cel mai important primar pe care l-a avut Bucurestiul a fost interbelicul Dem. I. Dobrescu. Acesta a fost primul si, pana la aceasta ora, singurul primar care a avut o viziune a orasului si a reusit sa si faca rost de bani pentru a-si pune proiectul in opera, cum se spune.

Aproape in acelasi timp cu marea sistematizare intreprinsa de Dobrescu, Bucurestiul a avut sansa unica a impunerii modernismului in arhitectura, prin Horia Creanga, Herivan si altii. Daca pe cateva trasee ale sale Bucurestiul isi impune propria identitate, acesta e meritul arhitectilor din anii '30, dar si al economiei acelor ani, foarte putini, in care s-a construit in draci pe marile bulevarde, ca si cum s-ar fi anticipat marea criza a anilor '30.

Atunci s-a nascut, cred, micul Bucuresti, orasul care ar fi trebuit sa iradieze catre marginile sale, asa cum si incepuse. In febrilitatea acelei perioade, au fost construite la periferie cinematografe, un fel de avanposturi care ar fi trebuit sa dea tonul pentru cladirile particulare care aveau sa fie ridicate dupa aceea. Asa se face ca prin cartiere marginase ale Bucurestiului exista cate un edificiu modernist copiat de cateva cladiri invecinate.

Cine se plimba azi prin cartierele privilegiate, cum ar fi Primaverii, descopera ca Bucurestiul vechi ingaduie ca langa o cladire in stil brancovenesc sa stea un soi de cabana montana, cu etaj, iar putin mai departe o vila in stil "maur". Printre ele exista si cate o vila modernista, evident o plomba ridicata pe un teren minuscul, dar bine infipta in dantura caselor din jur.

Dincolo insa de case, Bucurestiul mai inseamna si altceva. Un anumit spirit comunitar si un fel de a fi. Bucuresteanul adevarat e tot mai greu de gasit in centrul orasului. Stai de vorba cu el prin case batranesti de la marginea Capitalei. Sau mai nimeresti cate un batran care iti explica din singuratatea unui apartament, la vila, cum e sa-ti traiesti drama de a nu avea cu ce sa-ti platesti intretinerea ca proprietar sau tragedia de a trebui sa te muti in alta parte ca chirias.

"Micul Paris" nu mai exista nici pentru cei care isi inchipuiau odinioara ca traiesc intr-un oras asemanator cu Parisul, nici pentru cei care cred si acum ca Bucurestiul ar putea fi buricul Europei. Si unora si altora nu le-a mai ramas decat Bucurestiul cel de toate zilele.



Etichete: Micul Paris, istorie, Bucuresti, istoria Bucurestiului, unde e azi Micul Paris



Cauta in site:
Google



Follow miculparis on Twitter


  Newsletter